Trei dintre marile limbi ale Europei sunt oficiale în Elveția. Cultura elvețiană se caracterizează prin diversitate, ceea ce se reflectă într-o largă gamă de obiceiuri tradiționale. Fiecare regiune poate fi, în unele feluri, mai strâns legată de țara vecină de aceeași limbă decât de celelalte regiuni elvețiene, țara în ansamblul ei având rădăcini culturale în strânsă legătură cu cultura europeană. Cultura comunităților retoromane, izolate lingvistic în Graubünden, în estul Elveției, constituie o excepție, ea supraviețuind doar în văile înalte ale Rinului și ale Innului, conservând o rară tradiție lingvistică. Din Elveția provin numeroși oameni cu contribuții valoroase în domeniile literaturii, artei, muzicii și științei. Aici au venit și străini, mai ales în perioade de război și frământări din celelalte țări europene. Circa 1000 de muzee sunt răspândite prin toată țara; numărul s-a triplat față de cel din 1950. Printre cele mai importante evenimente culturale anuale se numără Festivalul de la Lucerna, Festivalul de Jazz de la Montreux și Festivalul Internațional de Film de la Locarno. Simbolistica alpină a jucat un rol esențial în formarea istoriei țării și a identității naționale elvețiene. Astăzi, unele zone montane concentrate au o pronunțată cultură de stațiune de schi pe timp de iarnă, și de drumeție și Mountain biking pe timp de vară. Alte zone ale țării au o cultură recreativă favorabilă turismului, dar au și anotimpuri mai puțin aglomerate, toamna și primăvara, când vin mai puțini vizitatori. În multe zone predomină o cultură tradițională țărănească, cu ferme de animale sau de cultură a plantelor, aproape omniprezentă în afara orașelor. Arta populară este conservată de organizații din toată țara. În Elveția, ea se manifestă mai ales prin muzică, dans, poezie, sculptură în lemn și broderii. Alphornul, un instrument muzical uriaș de suflat, făcut din lemn, a devenit, împreună cu jodlerele și cu acordeonul, formează un epitom al muzicii populare elvețiene.

Literatura

 Întrucât, de la înființarea ei în 1291, Confederația a fost aproape exclusiv formată din regiuni germanofone, primele forme de literatură sunt în germană. În secolul al XVIII-lea, franceza a devenit limba la modă în Berna și în alte regiuni, în timp ce influența aliaților francofoni și a teritoriilor francofone a crescut față de situația anterioară. Printre clasicii literaturii elvețiene de limbă germană se numără Jeremias Gotthelf (1797–1854) și Gottfried Keller (1819–1890). Giganții incontestabili ai literaturii elvețiene a secolului al XX-lea sunt Max Frisch (1911–91) și Friedrich Dürrenmatt (1921–90), al căror repertoriu de opere cuprinde Die Physiker (Fizicienii) și Das Versprechen (Legământul), ecranizat în 2001 la Hollywood. Principalii scriitori elvețieni francofoni sunt Jean-Jacques Rousseau (1712–1778) și Germaine de Staël (1766–1817). Între autorii de dată mai recentă se numără Charles Ferdinand Ramuz (1878–1947), ale cărui romane descriu viața țăranilor și muntenilor, într-un mediu dificil, și Blaise Cendrars (născut Frédéric Sauser, 1887–1961). Autori care au scris în italiană și retoromană au contribuit și ei, dar într-un volum mai modest, dat fiind numărul lor mai mic. Poate cea mai celebră operă literară elvețiană, Heidi, povestea unei fetițe orfane venită să trăiască împreună cu bunicul ei în Alpi, este una dintre cele mai populare cărți pentru copii din istorie și a devenit un simbol al Elveției. Autoarea ei, Johanna Spyri (1827–1901), a scris mai multe cărți pe teme similare.


Sport

Schiul, snowboardingul și alpinismul sunt printre cele mai populare sporturi în Elveția, peisajul natural fiind adecvat în mod deosebit acestor activități. Sporturile de iarnă sunt practicate atât de băștinași cât și de turiști începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, după inventarea bobului la St. Moritz. Primele campionate mondiale de schi s-au ținut la Mürren (1931) și la St. Moritz (1934). Acest din urmă oraș a găzduit a doua ediție a Jocurilor Olimpice de Iarnă în 1928 și a cincea ediție în 1948. Printre cei mai de succes schiori elvețieni, campioni mondiali, se numără Pirmin Zurbriggen și Didier Cuche. Numeroși elvețieni sunt iubitori ai fotbalului, și echipa națională, poreclită „Nati” se bucură de susținere națională. Împreună cu Austria, Elveția a găzduit turneul final al Campionatului European din 2008. Mulți elvețieni urmăresc și hocheiul pe gheață și sunt susținători ai unuia sau altuia dintre cele 12 cluburi care joacă în campionatul național elvețian de hochei pe gheață. În aprilie 2009, Elveția a găzduit pentru a zecea oară Campionatul Mondial IIHF. Liga elvețiană de hochei este campionatul de hochei pe gheață cel mai urmărit din Europa. Numeroasele lacuri fac din Elveția o țară atractivă pentru iahting. Pe cel mai mare, lacul Geneva, activează echipa de iahting Alinghi, prima echipă europeană care a câștigat America's Cup în 2003 și care a reușit să-și apere titlul în 2007. Tenisul a devenit un sport din ce în ce mai populari, jucători elvețieni ca Martina Hingis șiRoger Federer câștigând multiple turnee de Grand Slam. Cursele cu motor au fost interzise în Elveția după Dezastrul de la Le Mans din 1955, excepție făcând cursele în pantă. Această interdicție a fost ridicată abia în iunie 2007. În perioada de interdicție, unii elvețieni au devenit totuși piloți profesioniști recunoscuți, cum ar fi Clay Regazzoni,Sebastian Buemi, Jo Siffert și pilotul World Touring Car Championship Alain Menu. Elveția a câștigat și Cupa A1GP în 2007-2008 cu pilotul Neel Jani. Motociclistul elvețian Thomas Lüthi a câștigat în 2005 Campionatul Mondial MotoGP la clasa 125cc. Între sporturile tradiționale se numără luptele elvețiene, sau „Schwingen”. Este o veche tradiție în cantoanele rurale din centru și este considerat a fi un fel de sport național. Un alt sport autohton este și Hornussen, o combinație între baseball și golf. Steinstossen este varianta elvețiană aaruncării greutății, un concurs de aruncare a unei pietre grele. Practicat doar în satele de munte încă din preistorie, acest sport este atestat documentar în Basel în secolul al XIII-lea. El este punctul central al Unspunnenfestului, festival ce se ține începând cu 1805 și al cărui simbol este piatra de 83,5 kg botezată Unspunnenstein.