Epoca napoleoniană
Actul de Mediere a fost tentativa lui Napoleon de compromis între Vechiul Regim și o republică.
În 1798, guvernul Franței revoluționare a cucerit Elveția și a impus o nouă constituție de stat unitar. Prin aceasta, guvernarea țării s-a centralizat, abolind efectiv cantoanele, iar Mülhausen și valea Valtellina s-au separat de Elveția. Noul regim, denumit Republica Helvetică, a fost deosebit de nepopular. El fusese impus de o armată străină invadatoare și a distrus secole de tradiție, transformând Elveția într-un stat-marionetă al Franței. Suprimarea de către francezi a revoltei dinNidwalden în septembrie 1798 a fost un exemplu de prezență oprimatoare a armatei franceze și de rezistență a populației localnice împotriva ocupației. Când a izbucnit războiul între Franța și rivalii săi, forțele rusești și austriece au invadat Elveția. Elvețienii au refuzat să lupte de partea francezilor în numele Republicii Helvetice. În 1803, Napoleon a organizat la Paris o întâlnire a politicienilor elvețieni de ambele părți. Rezultatul a fost Actul de Mediere, care a restaurat în mare parte autonomia Elveției, introducând o confederație de 19 cantoane. Din acel moment, mare parte din politica elvețiană a privit echilibrarea tradițiilor de autonomie ale cantoanelor cu necesitatea unui guvern central. În 1815, Congresul de la Viena a restabilit complet independența Elveției, iar puterile europene au acceptat să recunoască permanenta neutralitate a țării.Soldații elvețieni au continuat să lupte pentru guverne străine până în 1860 când au fost prezenți la Asediul Gaetei. Tratatul a permis Elveției și să-și mărească teritoriul, admițând în federație cantoanele Valais, Neuchâtel și Geneva. Frontierele Elveției au rămas de atunci neschimbate.
Statul federal
Primul Palat Federal din Berna (1857). Unul dintre cele trei cantoane care prezidează peste Tagsatzung(fostul consiliu legislativ și executiv), Berna a fost ales drept capitală federală în 1848, în principal datorită apropierii sale de zonele francofone.
Restaurarea puterii nobilimii a fost însă doar temporară. După o perioadă de agitație, cu repetate ciocniri violente, cum ar fiZüriputsch-ul din 1839, războiul civil a izbucnit în 1847 când unele dintre cantoanele catolice a încercat să facă o alianță separată (Sonderbundskrieg). Războiul a durat mai puțin de o lună, și a cauzat mai puțin 100 de victime, majoritatea morți accidentale. Oricât ar părea de minor Sonderbundskrieg prin comparație cu alte revolte și războaie europene din secolul al XIX-lea, el a jucat totuși un rol important în psihologia și în societatea elvețiană. Războiul i-a convins pe majoritatea elvețienilor de nevoia de unitate și putere în fața vecinilor europeni. Elvețieni din toate clasele sociale, de toate religiile, aderenți la diverse curente politice, au realizat că este mai mult în avantajul cantoanelor ca interesele lor economice și religioase să fie unificate. Astfel, în vreme ce restul Europei a fost răvășit de revolte, elvețienii au redactat o constituție prin care țara era organizată ca stat federal, inspirată în mare parte din constituția SUA. Această constituție prevede o autoritate centrală, lăsând cantoanelor dreptul de autonomie în ce privește aspectele locale. Dând credit celor care favorizau puterea cantoanelor (Sonderbund Kantone), adunarea națională a fost împărțită într-o cameră superioară (Consiliul Cantoanelor, cu 2 reprezentanți pe fiecare canton) și o cameră inferioară (Consiliul Național al Elveției, cu reprezentanți aleși din toată țara). Referendumul este obligatoriu pentru orice amendament la constituție. Inaugurarea în 1882 a tunelului feroviar Gotthard ce leagă cantonul sudic Ticino, cel mai lung tunel din lume la acea vreme. S-a introdus un sistem unic de greutăți și măsuri și în 1850 francul elvețian a devenit monedă unică în toate cantoanele. Articolul 11 din constituție interzice trimiterea de trupe în străinătate, deși elvețienii erau încă obligați să ofere regeluiFrancisc al II-lea al celor Două Sicilii gărzi elvețiene la asediul Gaetei din 1860, ceea ce a dus la sfârșitul serviciului militar în străinătate. O clauză importantă a constituție a fost aceea că ea poate fi rescrisă în totalitate dacă se consideră necesar, permițând astfel evoluția sa ca întreg, fără a trebui să fie modificată amendament cu amendament.Aceasta s-a dovedit în curând când creșterea demografică și Revoluția Industrială care au urmat au dus la apeluri pentru modificarea constituției. O primă propunere a fost respinsă de populație în 1872, dar modificările ulterioare au dus la acceptarea ei în 1874. Ea a introdus referendumul facultativ pentru adoptarea legilor la nivel federal. Prin ea s-au stabilit responsabilitățile federale pentru apărare, comerț, și în chestiuni legale. În 1891, constituția a fost revizuită cu elemente neobișnuit de puternice în sprijinul democrației directe, care rămân unice în lume până în ziua de azi.
